Audit energetic Oradea reprezinta pagina unde puteti gasi informatii utile despre Audit energetic Oradea: Certificate energetice pentru imobile Oradea.
Certificat energetic
Obligativitatea certificatului energetic a fost introdusă prin Legea 159/2013 pentru modificarea şi completarea Legii 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor. Actul normativ a fost publicat în 20 mai în Monitorul Oficial şiva intrat în vigoare vineri, 19 iulie 2013.
Potrivit noilor reguli, proprietarul sau administratorul unei clădiri sau unităţi de clădire (apartament) va fi obligat să pună la dispoziţia potenţialului cumpărător sau chiriaş, anterior perfectării contractului, o copie a certificatului energetic, astfel încât acesta să ia cunoştinţă despre performanţa energetică a clădirii.
La încheierea contractului de vânzare-cumpărare, proprietarul este obligat să îi dea cumpărătorului certificatul energetic în original.
Contractele de vânzare-cumpărare sau închiriere încheiate în lipsa certificatului energetic sunt supuse nulităţii relative şi pot fi atacate în justiţie de către părţiile care au încheiat documentul sau de către terţi.
De asemenea, la data înregistrării contractului de vânzare-cumpărare, respectiv de închiriere, proprietarul este obligat să depună la organul fiscal competent o copie a certificatului energetic.
Certificatul energetic atesta performanta energetica a cladirii (sau apartamentului dupa caz) prin incadrarea in clase de performanta energetica si de mediu, precum si notare din punct de vedere energetic.
Certificatul energetic a cladirii (apartamentului) se elaboreaza tinand cont de mai multi factorii:
- izolatia termica a cladirii
- caracteristicile termice a cladirii si a instalatiilor
- pozitia si orientarea cladirii ( a apartamentului)
- expunerea la soare si influenta cladirilor invecinate
- sursele proprii de producer a energiei
- existenta instalaatiilor de climatizare / conditionarea aerului
- existenta instalatiilor de ventilare mecanica
Performanta energetica a cladirii/ unitatii de cladire este exprimata in principal prin urmatorii indicatorii de performanta:
- clasa energetica
- consumul total specific de energie
- indicele de emisii echivalent de CO2Clase certificat energetic oradea, apartament, cladiri
Eficienta energetica a cladirii este stabilita prin incadrarea acesteia in clase energetice.
Clasele energetice sunt de la A pana la G, pornind de la clasa energetica A fiind caracterizata cu cel mai mic consum de energie, si ajungand la clasa G cu cel mai mare consum de energie.
Clasa A presupune un consum de pana la 125 kwh/ mp/ an, ajungandu-se la un consum de peste 825 kwh/mp/an pentru clasa G.
Cu ajutorul certificatului energetic potentialul comparator sau chirias va avea o imagine completa asupra cheltuielilor de intretinere (apa calda, energie termica si current electric) , totodata va putea estima cheltuielile necesare in cazul in care se doerste aducerea imobilul intr-o clasa energetica superioara.
Valabilitate certificatul energetic este de 10 ani de la data eliberarii inscrisa in certificat, cu exceptia situatie in care pentru cladirea/ unitatea de cladire la care se efectueaza lucrari de renovare, reabiliatare majora care modifica consumurile energetice ale acesteia.
Audit Energetic
Auditul energetic al unei cladiri se realizeaza de catre auditori acreditati.
Auditul energetic presupune analizarea unei constructii din punct de vedere tehnic si economic ce
presupune propunerea unor solutii tehnico-financiare in vederea imbunatatirii performantei energetice al cladirii.
Scopul auditului energetic este de a oferi masuri de imbunatatire a performantei energetice, si se finalizeaza cu eliberarea unui certificat energetic in faza analizata.
Acest certificat energetic pune in evidenta deficientele energetice al imobilului, unde A specificand un consum redus de energie, iar G un consum mare de energie.
Oferim servicii de Audit Energetic pentru urmatoarele tipuri de constructii:
1 – Audit Energetic pentru locuinte individuale,
2 – Audit Energetic pentru locuinte colective,
3 – Audit Energetic pentru blocuri si cladiri cu consum mare de energie,
4 – Audit Energetic pentru pentru case si vile,
5 – Audit Energetic pentru case de vacanta,
6 – Audit Energetic pentru spatii de birouri,
7 – Audit Energetic pentru depozite si spatii de depozitare,
8 – Audit Energetic pentru orice fel de imobile de uz comercial,
9 – Audit Energetic pentru cladiri si spatii imobiliare din toate domeniile.