Aspectele comune ale psiho-terapiilor (Despre psihologie - Cabinet Individual)

aspectele_comune_ale_psihoterapiilor_400În orice forma de interventie psihoterapeutica, indiferent de scoala sau curentul teoretic pe care se întemeiaza, intervin o serie de elemente comune care asigura bunul mers sau esecul acesteia. Principalele elemente sunt: relatia stabilita între psihoterapeut si client, cadrul terapeutic si atmosfera de eveniment a sedintelor psihoterapeutice, dorinta de schimbare a pacientului, asumarea de catre pacient a responsabilitatii pentru propria existenta, descarcarea emotionala (catharsisul), producerea insight-urilor.

1. Relatia stabilita între psihoterapeut si client

Este important ca relatia psihoterapeut-client sa se constituie ca o relatie de sprijin din partea terapeutului catre pacient. Din acest punct de vedere, relatia terapeutica este o relatie unidirectionala: singurul beneficiar direct este persoana aflata în dificultate, iar terapeutul se afla în situatia de a oferi ajutor, fara a astepta reciprocitate. Chiar daca în multe cazuri o interventie reusita îi ofera si psihoterapeutului o stare de bine si satisfactie, nu acesta este scopul principal al psihoterapiei, ci un efect colateral. Daca nu, avem de-a face cu ceea ce numim „beneficiul secundar” al terapeutului, care are nevoie de pacient, de încrederea si apelul la ajutor al acestuia pentru a se simti util. De aceea sunt indispensabile analiza personala a psihoterapeutului si o activitate permanenta de supervizare care reduc riscul de a proiecta asupra pacientului (contratransfer) propriile conflicte nerezolvate. Timpul consultatiei psihoterapeutice este un timp alocat în întregime si neconditionat clientului. Aceasta presupune din partea psihoterapeutului detasarea temporara fata de preocuparile personale, suspendarea propriilor interese si nevoi si concentrarea atenta asupra lumii si problematicii pacientului sau. O astfel de focalizare asupra clientului presupune antrenarea unor caracteristici si abilitati ale terapeutului, precum capacitate empatica, deprinderi de ascultare activa, sensibilitate fata de mesaje verbale si nonverbale, atentie concentrata, rabdare etc. Relatia psihoterapeutica eficienta se stabileste ca o relatie încarcata de caldura sufleteasca, de simpatie, bazata pe încredere, pe sentimentul de securitate, pe convingerea clientului ca este cu adevarat înteles.

2. Cadrul terapeutic si atmosfera de eveniment a sedintelor psihoterapeutice

În cabinetul de psihoterapie este necesara stabilirea unor reguli precise si realizarea unei ambiante specifice de lucru. Persoanele care se decid sa apeleze la serviciile psihoterapeutice, de regula, traverseaza dificultati în diferite planuri sau experimenteaza o stare de disconfort. Toate acestea le determina sa caute explicatii si sprijin în depasirea situatiilor tensionate în care se gasesc. Aflându-se, de regula, în momente de mare sensibilitate si fragilitate psihica, comportamentul si maniera în care terapeutul îi acompaniaza capata o importanta cruciala. Pentru a capata încredere în posibilitatea de schimbare si de depasire a obstacolelor întâmpinate, clientul are nevoie alaturi de o prezenta securizanta, încurajatoare, stapâna pe sine si, în acelasi timp, dedicata în întregime sprijinirii sale. De aceea, este esential ca în minutele destinate consultatiei, psihoterapeutul sa fie prezent 100% pentru clientul sau si sa se asigure ca nu vor interveni situatii neprevazute sau perturbatoare. Este nerecomandabil, de pilda, ca terapeutul sa iasa pentru ca sa discute cu cineva care tocmai a batut la usa, sa raspunda la telefon sau sa se ocupe de altceva decât de situatia clientului sau în timpul sedintei. Întârzierea frecventa a psihoterapeutului, contramandarea repetata sau chiar uitarea unor programari reprezinta, de asemenea, erori grave care denota lipsa de profesionalism. Psihoterapia reprezinta un eveniment important în viata clientului si eficienta sa depinde în mare masura si de modul în care terapeutul marcheaza si respecta acest lucru. Pentru bunul mers al oricarei terapii, cabinetul trebuie sa fie un spatiu special destinat întâlnirii cu clientul, în care sa nu interfere alte persoane sau preocupari. De aceea se recomanda ca sedintele terapeutice sa nu se desfasoare la domiciliul pacientului decât în situatii extraordinare (de exemplu, atunci când pacientul este imobilizat la pat si nu se poate deplasa). Din aceleasi motive, este preferabil ca o consultatie de psihoterapie sa nu se realizeze într-un salon de spital sau într-un spatiu improvizat, ci într-un cabinet confortabil si mobilat adecvat. O deosebita importanta o au stabilirea si respectarea de comun acord, de catre terapeut si client, a unor reguli esentiale care asigura „cadrul terapeutic”. Este vorba de stabilirea precisa a zilelor si orelor de consultatie, a duratei unei consultatii, a conditiilor de întrerupere si de reluare a terapiei, a onorariului si a sistemului de plata, a importantei onestitatii în cadrul terapiei, a comportamentelor permise si nepermise în cadrul relatiei terapeutice. Psihoterapeutul, ca cel care conduce demersul terapeutic, este cel care propune si asigura respectarea acestui sistem normativ, care are ca scop principal ordonarea mentala a pacientului, întarirea capacitatii de control si autocontrol si consolidarea unui sentiment de siguranta si încredere în terapie.

aspectele_comune_ale_psihoterapiilor_400_013. Dorinta de schimbare a pacientului

Dorintei de schimbarea a pacientului îi raspunde un terapeut care-l întelege si-l respecta pe cel din fata sa. Punctul de pornire al oricarei interventii psihoterapeutice soldata cu succes îl constituie motivatia clientului. Fara dorinta si acordul acestuia de a încerca sa schimbe ceva în propria structura si functionalitate psihica, competenta si bunavointa terapeutului ramân neputincioase. De aici si esecul multor tentative psihoterapeutice în fata unor persoane „aduse” sau „trimise” la cabinet împotriva vointei lor (vezi cazul copiilor sau adolescentilor adusi de parinti, sotului sau sotiei împins de partenerul conjugal, persoanelor cu tulburari de personalitate sau alte tulburari psihice trimisi de cabinete medicale sau diverse institutii). Motivatia intrinseca ramâne conditia sine qua non a reusitei oricarei terapii.

4. Asumarea de catre pacient a responsabilitatii pentru propria existenta

Asumarea responsabilitatii de catre pacient este o conditie strâns legata de cea precedenta. În terapie este important ca un pacient care se simte constrâns de împrejurarile din viata sa sa fie ajutat sa aprecieze în ce fel a contribuit el însusi la aceasta situatie (alegând, de exemplu, sa ramâna casatorit sau sa pastreze doua slujbe sau sa îngrijeasca trei câini s.a.m.d.). Terapeutul are de descoperit ce rol joaca clientul în propria sa dilema, apoi are sarcina sa gaseasca modalitati de a–i comunica pacientului acest insight. Pâna când clientul nu realizeaza ca el însusi este cel care-si creeaza propriul disconfort, nu va fi realmente motivat sa se schimbe. Pentru pacientii care nu vor sa accepte aceasta responsabilitate, care persista în a-i blama pe altii – persoane sau forte din afara – pentru disconfortul pe care-l simt, nu este posibila o terapie reala. În schimb, întelegerea si asumarea responsabilitatii îi ofera în timp clientului un sentiment de siguranta, putere, mobilizarea pentru a-si conduce si gestiona viata conform propriilor nevoi.

5. Descarcarea emotionala (catharsis)

Descarcarea cathartica ia de cele mai multe ori forma plânsului, a suspinelor, a izbucnirilor de furie, de revolta, a folosirii de gesturi sau cuvinte dure (bineînteles, cu limitarea de rigoare, de a nu produce rau propriei persoane sau celor din jur). În foarte multe cazuri, educatia primita înca de la vârste timpurii, cerintele sociale, dorinta de a-i proteja sau teama de a nu-i pierde pe cei apropiati, îi fac pe oameni sa ascunda sau sa nu-si permita sa exprime o serie de resentimente ori de suferinte. Astfel, în loc sa protesteze când li se face o nedreptate, aleg sa taca si sa se consoleze cu ideea ca „nu este frumos sa te certi”. În loc sa jeleasca pierderea unei fiinte dragi, aleg sa se comporte „demn”, „sa nu se dea în spectacol” si sa sufere în tacere. În loc sa ceara persoanelor din jur lucrurile pe care si le doresc si sa se bucure atunci când le primesc, aleg sa ramâna frustrate, sa se simta neiubite si neglijate, pentru ca au interiorizat norma conform careia „ nu e bine sa ceri si sa-ti creezi obligatii”. Bineînteles, în fiecare dintre aceste exemple este vorba despre alegeri neconstientizate în mod explicit, dar care se produc în viata curenta aproape în fiecare zi. Rezultatul este o acumulare de tensiuni intrapsihice care determina o stare de nemultumire acuta, o imagine de sine prabusita si uneori izbucniri neasteptate si nejustificate de context. Sunt acuze ale multora dintre pacienti, iar descarcarea afectiva (catharsisul) este un pas esential în evolutia oricarei psihoterapii. În atmosfera terapeutica securizanta, catharsisul înseamna exprimarea libera si deschisa a trairilor afective, înlaturarea mecanismelor de aparare, acceptarea propriilor emotii si sentimente si a propriului eu.

6. Producerea insight-urilor

Insight-ul consta în întelegerea brusca, intuitiva a unor conflicte si mecanisme psihologice personale, a anumitor lucruri pe care persoana nu le sesizase anterior, în ciuda importantei lor. Producerea insight-urilor se realizeaza pe baza prelucrarii materialelor produse de client, împreuna cu clientul. În decursul psihoterapiei, la obtinerea insighturilor se poate ajunge folosind metode diferite: fie prin asociatii libere sau analiza viselor si a actelor ratate (ca în psihanaliza), fie prin discutarea situatiilor de viata, a credintelor si comportamentelor repetitive si aprofundarea întelegerii lor (ca în cazul terapiilor comportamentale), fie prin provocarea si clarificarea unor strategii de actiune evidentiate în urma unor tehnici provocative (ca în terapiile experientiale) etc. De regula, aceste „iluminari intuitive” se produc initial în urma interventiei nemijlocite a psihoterapeutului, care îl ghideaza pe pacient în demersul sau de autoexplorare si îi ofera, direct sau indirect, interpretari. Interpretarile facute corect iau forma unor explicatii care sunt acceptate total de client si îl ajuta sa perceapa lumea si propria sa functionare dintr-o alta perspectiva. Ele ofera raspuns la multe dintre întrebarile: „de ce?” „cum?” „în ce fel?”, îi permit pacientului sa îsi înteleaga experienta de viata ca având o structura coerenta. Prin aceasta, se creeaza premisele pentru obtinerea unui sentiment de siguranta, de încredere în posibilitatea de autocontrol si de gestionare a propriei vieti. Tobie Nathan definea, în genere, simptomul psihic drept „un text iesit din context”, pentru care orice terapie eficienta îsi propune gasirea si reîncadrarea acestui „text” în „contextul” caruia îi apartine. Este ceea ce psihoterapeutul îsi propune prin interpretarile facute, care au ca scop ultim producerea insight-urilor. În terapie, insight-urile permit treptat autoîntelegerea si acceptarea propriei persoane, a relatiilor cu ceilalti, a sentimentelor, atitudinilor si motivatiilor propriilor comportamente. Pe masura ce pacientul devine constient de modul sau de functionare psihica, de posibilitatile si limitele proprii, îsi formeaza si abilitatea de a gasi singur explicatii si de a-si decodifica mesajele transmise de inconstient. Este scopul final al oricarei psihoterapii reale: obtinerea autonomiei clientului.