Psihoterapia nu are nici o legatura cu urmatoarele domenii: acupunctura, homeopatie, logopedie, reflexoterapie, apiterapie, dietoterapie, remedii naturiste de orice fel, masaj, Feng-Shui, bioenergia, Shiatsu, arte martiale, alchimie taoista, gemoterapie sau terapia cu cristale, astrologie, astrograme, zodii, remedii florale Bach.
Deasemenea, nimic din ceea ce presupune atingerea corupului (cu mainile terapeutului sau cu alte obiecte, aparate si dispozitive) nu este psihoterapie. La fel, nimic din ceea ce presupune ingerarea unor alimente, substante, plante etc nu este psihoterapie.
Daca cei mai multi oameni nu confunda aceste domenii cu psihoterapia, nu acelasi lucru se poate spune despre unele practici care seamana intradevar destul de mult cu psihoterapia, cel putin in aparenta:
1) discutiile cu prietenii sau rudele. Multi oameni cred ca daca vor avea mereu alaturi un prieten sau pe cineva din familie, nu vor avea niciodata nevoie de un psihoterapeut. De aici si descrierea psihoterapiei ca "prietenie pe bani", psihoterapeutul nefiind altceva decat un prieten cumparat. Din pacate insa, lucrurile sunt mai complicate si nu intotdeauna cei apropiati ne pot ajuta. Si asta pentru ca nici cei mai buni prieteni nu pot trece, in incercarea lor de a ajuta, dincolo de ceea ce s-a numit uneori "psihoterapia bunului simt", adica o forma de suport, de sfatuire sau incurajare bazate pe intelegerea comuna a psihologiei umane. Aceasta forma de ajutor este si foarte variabila, cel aflat in nevoie primind tot atatea sfaturi cati prieteni binevoitori a consultat. Ca sa nu mai spun de ceea ce multora dintre noi ni s-a intamplat: nici nu am apucat sa ne spunem bine problema, ca cel de langa noi a si inceput sa ne spuna ce-a patit el sau ce-a facut el in situatia respectiva! Nici nu-ti vine sa mai continui, te lipsesti...
2) discutiile ocazionale cu medicul de familie sau medicul psihiatru care acompaniaza asistenta medicala. Medicii psihiatri, indiferent daca au sau nu o pregatire specifica in psihoterapie, discuta mai mult cu pacientii decat majoritatea celorlalti medici, din dorinta de a intelege mai bine suferinta pacientilor si de a-i ajuta sa "ventileze" o parte din ceea ce ii framanta. Dar in afara cazului in care aceste discutii au loc in mod regulat, periodic, pentru o perioada constanta de timp, aceste discutii, desi au certe calitati psihoterapeutice, nu sunt totusi psihoterapie. Diferenta nu consta numai in lipsa cadrului terapeutic, ci si in eficacitatea mai modesta comparativ cu psihoterapia per se.
3) discutiile de tipul celor care au loc in unele emisiuni de divertisment, in care invitatii in platou isi exhiba dramele sufletesti, gazda emisiunii ii incurajeaza sa isi exprime cat mai mult din suferinte, punand uneori sare pe rana sau introducand invitati suprinza, iar in final toata lumea plange si ratingul creste. E adevarat ca realizatorii acestor emisiuni nu au lasat niciodata (cel putin din cate cunosc eu) sa se inteleaga ca ceea ce se intampla in aceste emisiuni ar avea vreo legatura cu psihoterapia, insa in mintea multora dintre privitori aceasta conexiune se produce. De ce aceste show-uri nu sunt psihoterapie: 1) in primul rand, pentru ca cei care le fac nu sunt psihoterapeuti, nu au pregatirea necesara pentru a face psihoterapie; 2) pentru ca scopul acestor spectacole este acela de a face rating, de a avea audienta, si nu de a ajuta pe cei aflati in suferinta; 3) pentru ca sunt lipsite de respect pentru oameni, fiind de fapt bazate pe o relatie de exploatare si nu de ajutorare; 4) pentru ca nu se bazeaza pe un contract, chiar si subinteles, intre cel care cere ajutorul si cel care se angajeaza sa il ofere; 5) pentru ca nu au loc intr-un cadru terapeutic (intalniri regulate cu aceeasi persoana, in acelasi loc, in aceeasi zi a saptamanii, la aceeasi ora) 6) pentru ca nu respecta confidentialitatea invitatilor (ceea ce ar fi in opozitie logica cu ideea de show mediatic).
4) orice forma de ajutor psihologic care incalca anumite reguli, fara de care psihoterapia nu mai este psihoterapie: respect pentru client, confidentialitate, contract terapeutic, cadru terapeutic etc.