Confidentialitatea in psihoterapie (Despre psihologie - Cabinet Individual)

confidentialitatea_in_psihoterapie_400Psihoterapia si confidentialitatea sunt atat de strans legate una de alta in mentalul colectiv, incat psihoterapia fara confidentialitate pare un non-sens. Toata lumea stie – sau ar trebui sa stie – ca ceea ce spui intr-o sedinta de psihoterapie nu poate fi divulgat catre o a treia parte decat in conditii acceptate de la inceput de ambele parti. Daca nu li s-ar garanta confidentialitatea, probabil ca oamenii ar apela la psihoterapie, in cel mai bun caz, numai in situatii disperate sau in legatura cu chestiuni impersonale sau triviale. Esenta psihoterapiei – comunicarea sincera, autentica, dintre cel aflat in suferinta si cel care ajuta – nu ar mai fi posibila.

Si totusi in practica de zi cu zi a psihoterapiei, in diversitatea tot mai mare de situatii in care se plaseaza cuplul psihoterapeut-client, pastrarea confidentialitatii devine uneori dificila si, intr-un numar restrans de situatii, chiar contraindicata. Un psiholog american, Bersoff, era de parere ca „nici o alta indatorire a psihoterapeutului nu este mai gresit inteleasa si mai onorata cu incalcarea ei decat confidentialitatea”. Ce face atat de dificila pastrarea confidentialitatii? Cateva raspunsuri posibile fac trimitere la:

Psihologia mult prea umana a psihoterapeutului slab pregatit, evidenta in nevoia de a barfi, de a epata, dorinta de a face pe plac unei a treia persoane sau de a folosi in interes personal informatii capatate in conditii speciale.

Motivatiile si interesele acelora, altii decat psihoterapeutii, care doresc sa aiba acces la informatii private legate de un partener, coleg, asociat, actual sau viitor angajat etc. Aceste motive merg de la obtinerea unor avantaje materiale si dorinta de razbunare, pana la simpla curiozitate. Multi dintre ei nici nu realizeaza ca in felul acesta incalca dreptul la intimitate al celui vizat, in special atunci cand nu fac un efort deosebit pentru a accesa informatiile respective (via Internet, de exemplu).

In unele tari, obligativitatea pastrarii unor documente ce contin elemente de profil psihologic al clientului, continutul sedintelor, progresul psihoterapiei etc. contribuie la cresterea riscurilor legate de incalcarea dreptului la confidentialitate. Aparitia calculatoarelor personale si a comunicarii prin internet complica si mai mult acest aspect. Pe de o parte, informatii deosebit de sensibile pot fi transmite in orice parte a lumii intr-un timp extrem de scurt, iar pe de alta parte, aceste informatii pot fi accesate in mod ilegal de catre oricine dispune de cunostintele tehnice necesare. In plus, informatiile stocate electronic pot fi copiate, practic fara costuri, intr-un numar virtual infinit de cópii.

Enorma complexitate si varietate a situatiilor in care aplicarea prompta si corecta a principiilor etice si implicit a confidentialitatii este mai degraba un deziderat decat o realitate in multe din aceste situatii.

Cine are dreptul la confidentialitate?

In mod evident, toate persoanele majore si responsabile au dreptul la confidentialitate, in sensul cel mai general. In cazul minorilor si al celor care, din motive de santate mintala, se afla sub tutela, acestia au dreptul la o confidentialitate partiala. Adica, niciuna din informatiile privitoare la acestia, capatate in timpul psihoterapiei, nu poate fi dezvaluita unei a treia parti, cu exceptia parintilor sau tutorilor, decat cu acordul scris al acestora din urma. Daca in privinta copiilor mici si a persoanelor cu handicap nu exista nici un fel de controverse legate de limitarea confidentialitatii, in privinta adolescentilor, mai ales in cazurile in care psihoterapia este initiata si platita de acestia, exista si pareri privind dreptul exclusiv la confidentialitate al acestora. Daca din punct de vedere etic un asemenea punct de vedere poate fi acceptat, din punct de vedere legal discutia este inutila, intrucat legea da dreptul parintilor sau tutorilor de a fi informati cu privire la minorul aflat in grija lor. In acest caz, psihoterapeutul trebuie sa tina cont de principiul „primum non nocere” si sa ofere, daca i se cere, numai acele informatii care nu sunt de natura a aduce vreun prejudiciu adolescentului.

Care sunt informatiile supuse confidentialitatii?

Codul etic al FRP, precum si cel al Colegiului Psihologilor, precizeaza ca sunt supuse confidentialitatii „toate informatiile care devin cunoscute psihoterapeutului ca urmare a relatiei psihoterapeutice”. Codul deontologic al Sindicatului National Francez al Practicienilor in Psihoterapie (SNFPP) este mai explicit: „psihoterapeutul se supune regulilor uzuale ale secretului profesional care se extinde asupra a tot ceea ce el a vazut, auzit sau înteles în cursul practicii sale.” Cu alte cuvinte, sunt supuse confidentialitatii nu numai acele informatii furnizate de client pe cale verbala, ci si cele obtinute de catre psihoterapeut prin observarea clientului (de exemplu, informatia privind haina murdara de ruj sau de sange a clientului).