In intreaga lume, speranta de viata este in crestere, aproximativ 10% din populatia generala avand peste 65 de ani. Din perspectiva psihiatrica, aceasta inseamna cresterea implicita a patologiei neurodegenerative si totodata a tulburarilor afective.
Perioada de batranete aduce schimbari importante in modul in care individul se percepe pe sine si lumea din jur, schimbari ce apar pe intregul palier existential, de la regresia si fragilizarea biologica pana la cele ce privesc interactiunile profesionale, sociale si familiale.
Depresia varstnicilor nu difera semnificativ de depresia aparuta in alte etape ale vietii, cu toate acestea fiind frecvent nediagnosticata si netratata, fapt cu atat mai grav cu cat sunt studii care arata ca intr-un numar important de cazuri de sinucidere a persoanelor in varsta (pana la 70 %) a existat adresabilitate la medicul generalist in perioada ce a precedat gestul autolitic.
Mitul conform caruia tristetea este un dat al batranetei si respectiv ca tulburarea depresiva nu poate fi diferentiata de imbatranirea normala este fals. Spre deosebire de traumele si experientele normale emotionale cum sunt tristetea, doliul, pierderea sau modificari trecatoare ale dispozitiei, simptomele tulburarii depresive au tendinta de a persista si interfera semnificativ cu functionalitatea individuala.
Fenomenologia depresiva cuprinde o serie de manifestari, comune la orice varsta: dispozitia depresiva sustinuta timp de minim 2 saptamani, scaderea interesului sau placerii in activitatile obisnuite, lipsa de energie, fatigabilitate, scaderea increderii si stimei de sine, sentimente de vinovatie excesiva, ganduri recurente de moarte, indecizie, diminuarea evidenta a capacitatii de concentrare, schimbari privind activitatea psihomotorie, tulburari de somn, modificari ale apetitului si secundar ale greutatii corporale.
Exista o serie de factori care pot modifica tabloul general al tulburarii depresive diagnosticate la varste inaintate. Astfel, persoanele varstnice depresive acuza mult mai rar sentimente de tristete, spre deosebire de preocuparile legate de sanatatea fizica si acuzele hipocondriace foarte frecvent raportate de catre acestea. Dificultatile subiective mnezice sunt de asemenea deseori acuzate, fara o concordanta generala cu rezultatele evaluarilor obiective, existand o corelatie semnificativa intre dispozatia depresiva si aceste tulburari de memorie subiective, mai ales in perioada batranetii timpurii (65 -75 ani). Anxietatea acompaniaza frecvent depresia geriatrica, si chiar si atunci cand domina tabloul clinic trebuie suspectata si investigata o depresie subiacenta. Alte fenomene aflate in stransa corelatie cu depresia, care pot masca simptomatologia hipertimic negativa, sunt: apatia si lipsa motivatiei, dementa, disfunctiile cognitive.
Nu sunt inca suficiente date pentru a valida un subtip specific al depresiei la varsta inaintata. Cu toate acestea sunt studii ce identifica o forma distincta a tulburarii depresive geriatrice, caracterizata mai putin prin dispozitie negativa si ideatie depresiva decat prin deficit motivational, dificultati de concentrare, retard psihomotor, disfunctie cognitiva si boli somatice asociate.
O clasificare practica a depresiei la varstnici imparte entitatea in doua mari categorii : depresia majora si depresia non majora.Depresia majora include: episodul depresiv (usor, mediu sau sever), tulburarea depresiva majora si tulburarea depresiva recurenta, iar depresia non majora: depresia minora, distimia, tulburarea de adaptare cu dispozitie depresiva, tulburarea mixta anxioasa si depresiva. (ICD, DSM IV). Ambele categorii presupun riscuri similare, cum sunt sanatatea precara, izolarea, nemultumirea si insatisfactia vietii, si se asociaza cu reducerea activitatii fizice, disfunctie si retragere sociala, mortalitate ridicata.